3 Reguli Ca Să Intri La Facultatea de arhitectura DIN PRIMA ÎNCERCARE (partea 1)

Vreau să te uiţi la următoarele două planşe de la admiterea din 2013.
Vei observa cu puţină uimire că una din ele are de 2 ori şi ceva nota celeilalte planşe…

Meditatii Arhitectura desene pregatire admitere

Meditatii Arhitectura desene pregatire admitere

Acum intrebarea este de ce tocmai atât de mare diferenţa?
Adică am auzit cu toţii oameni care iau 7, 7.50… dar de cum se poate întâmpla ca cineva să deseneze de 9 şi altcineva de  4.30?
Ce ştie prima persoană şi nu ştie a doua persoană?
Când cineva ia nota aşa de mare este vorba de talent, noroc?
Poate cineva netalentat care învaţă desenul de la 0 să reproducă rezultate similare?
… si cel mai important
Eşti şi tu în pericol să fii în a doua categorie şi să pici admiterea?
Introducere
Probabil că atunci când citeşti asta tocmai ce ai început pregătirea pe vara…
şi evident că vrei ca tot efortul tau de pana acum de a învăţa desen să dea roade…
şi evident că de abia aştepti să sari pe planşele acelea 50×70 tip probe de examen…
 şi să faci un super desen care arată atât de bine, încât l-ai ruga pe proful să pună nota cu creionul, doar ca să poţi şterge apoi nota când înrămezi desenul final.
Însă doar să-ţi dai silinţa nu este destul pentru a intra la facultate… îţi TREBUIE şi un plan de bătaie pentru  ce o să faci concret când intri în sala de examen.
Acestea fiind zise, urmează  3 reguli la care să te gândeşti de pe acum şi pe care să le respecţi pe parcursul pregătirii de vară pentru ca apoi să intri la facultate DIN PRIMA:
  • ·         Regula I: Fă-ţi o formulă prestabilită de trucuri de paginare, culori şi anturaje
  • ·         Regula II: Focusează-te pe a desena expresiv şi nu pe ‘a desena corect’
  • ·         Regula III: Citeşte corect tema şi planifică-ţi planşa înainte de a  te apuca să desenezi

Regula I: Fă-ţi o combinaţie prestabilită de trucuri de paginare, culori şi anturaje

Pentru a avea succes la admitere tu trebuie să te concetrezi pe a citi tema şi a răspunde la cerinţe cu toate cunoştinţele pe care le-ai acumulat despre desen până în momentul admiterii.
Exact în momentul esential când eşti în sală şi ai proba de admitere, nu vrei să-ţi iroseşti din energia mentală gândindu-te că ‘oare ce să folosesc la prim plan, roşu cu ocru sau să încerc culorile noi pe care le-am luat ieri’… lucrurile acestea îţi disipă puterea de a te concentra şi ca urmare vei începe să faci GREŞELI.
Zic toate aceste asta pentru ca tu să  întelegi contextul în care a avea o formulă prestabilită îţi economiseşte fantastic de mult din timpul şi energia în condiţii de examen.

Trucuri de paginare

Mereu desenează mare – vei arăta că ai încredere în tine şi în desenele tale şi asta este mereu un lucru de bine.
Fă piesele de pe planşă să se suprapună – bagă un chenar peste altul, fă o piesă să fie prim planul altei piese, combină elementele de pe planşa ta ca într-o compoziţie de arhitectură, etc.
STAI DEOPARTE de planşa împărţită în 6 pătrate uniforme (dacă să zicem că tema cere 6 piese) pe care tu le desenezi ordonat in fiecare pătrat pe rând.
Foloseşte chenarul dublu – cu toate ca această tehnică nu este adoptată încă la noi, tu ignoră asta şi focusează-te pe a umple colţul acela liber de plansa cu ceva în plus, nu-l lăsa alb.
Pregatire Arhitectura 2014 desene pregatire admitere

Culori

Culorile sunt zona unde toata lumea speră ca epateaza şi să salveaza o planşă care e naşpa.
Realitatea este că daca tu nu poţi desena bine o planşă la nivel de linie, atunci cel mai probabil nu o să o poţi colora bine.
Însă dacă ştii să desenezi foarte bine la nivel de linie şi te blochezi la colorat, îţi recomand una din următoarele combinaţii de culori:
Alb-negru + Culoare Caldă – recomand  ocru, verde praz, galben
2 culori complementare  – roşu/verde, albastru /portocaliu, galben/mov
3 Culori – Aici e mai exotică treaba… poţi risca să scoţi o planşă foarte bună, sau sa iasa ceva haotic.
Ideea e să ai o culoare calma de bază (bej de exemplu) şi să evidenţiezi prim planul prin o culoare caldă (roşu) şi ce e în spate prin o culoare rece (albastru).

Anturaje

Anturajele sunt ce adaugi tu planşei tale astfel încât pe lângă rezolvarea temei principale să ai şi ceva extra ce completează desenul… şi îi dă acel zvâc în plus.

Ce feluri de anturaje poţi folosi?
Pregatire desen arhitectura desene pregatire admitere
Oameni – oamenii sunt în general foarte complicat de desenat corect, aşa că îţi recomand să îi desenezi stilizat, adică doar conturul lor fără detalii fotorealiste.
Îţi recomand să înveţi de asemenea să desenezi trei feluri de oameni – de prim-plan (detaliaţi, însă tot stilizaţi), de partea din mijloc a planşei (desenaţi ca siluete ce contrastează desenul rigid de linie) şi de desenat în fundalul planşei.
Vegetaţie – adică pe scurt boscheţi şi copaci.
Ca regulă generală dacă ai clădirea sau compoziţia mai mult orizontală… foloseşte vegetaţie verticala, adică copaci.
Dacă ai clădirea sau compoziţia verticală… foloseşte vegetaţie orizontală, adică boscheţi.
Placa pe care stă clădirea sau compoziţia desenată de tine
Aici poate să fie mai complex fiindcă prin placa aceasta poţi folosi foarte multe elemente diferite care ar înconjura clădirea ta… şi care arată foarte bine dacă sunt terminate, însă care consumă foarte mult timp.
Aşa că îţi recomand clişeele clasice fiindca sunt simplu de desenat şi merg mereu.
Caroiajul – adică împarţi suprafaţa orizontală pe care stă volumul tău într-un grid de pătrate care se micşorează progresiv pe măsura ce se depărtează în perspectivă. Poţi încerca şi clişeul cel mai clişeu  – adica caroiajul alb negru, numit şi tablă de şah.
Reflexia – adică oglindirea clădirii tale pe caroiaj sau într-o oglindă de apă.
Recomand cel puţin 1 fel de reflexie- fiecare planşă, fără excepţii.
Scările – iarăşi, încă un clişeu care merge mereu – dacă ai desenat scări pe placa ta implicit ai 2 niveluri diferite, deci desenul este mai atractiv prin simplul fapt că are mai multă informaţie.