Casa Cub, Tutorial pregatire desen admitere arhitectura
Până la sfârșitul acestui tutorial vei avea o înțelegere bună a ideilor și conceptelor din spatele Casei Cub.
Ce trebuie să știi despre această temă e că reprezintă un fel de pod simbolic de trecut. O dată ce înțelegi cum funcționează casa cub și poti să faci o casă cub ce arată bine, de atunci poți fi sigur că ai trecut la următorul nivel de gândire arhitecturală.
Dacă ajută, facem o paralelă cu texturile de materiale (lemn, sticla, inox) – din moment ce materialele îți ies constant bine, poți să nu îți mai faci griji de hașura inexpresivă. [hr]
Studiu 1: Gesturile Arhitecturale
Ca regulă generală o casă are 3 materiale pe ea.
În cazul acesta vom folosi beton alb (ușor de desenat fiindcă lăsăm să se vadă doar albul foii), lemn și sticla ce le unește.
– De obicei rămâne o fațadă care poate scăpa mai puțin tratată (pentru a salva timp).
– Concentrează-te pe fațadele principale, marchează intrarea în casa ta (scări, balustradă, golul care dă până jos).
– Casa noastră are 10 m înălțime, deci 3 etaje: nu trebuie să scape cumva vreun etaj fără ferestre.
– Găsește o relativă armonie între plin (perete) și gol (sticlă). [hr]
Cele patru fațade plus vederea de sus formează împreună un ritm care ordonează întreaga imagine.
Automat asta implică mutarea perspectivei în josul paginii pentru a echilibra compoziția.
Un rol important îl are contrastul dintre unghiurile ascuțite ale casei și formele fluide ale anturajului, acestea punându-se unele pe altele în evidență. [hr]