Cum gandeste o femeie ARHITECT de 24 de ani

Patricia e unul dintre oamenii care privește dincolo de satisfacția materială atunci când își practică meseria pe care a ales-o, aceea de arhitect. Motivația ei pleacă din dorința de a le oferi și celor aflați la marginea societății dreptul la un acoperiș deasupra capului și un trai decent. Și-a ales calea din primul an de facultate când a plecat în Vietnam la primul proiect de acest fel. Au urmat apoi Maroc și India, experiențe care au avut un impact puternic asupra sa, iar acum a acceptat o provocare și mai mare în Tanzania, unde pleacă să le construiască locuințe oamenilor.

Ei bine, definiția umanității, zicem noi, înseamnă să întinzi o mână de ajutor atunci când ai ocazia și să încerci să schimbi lumea prin gesturi mici care, pentru alții, înseamnă totul. Fiindcă ne-au impresionat aventurile ei, vrem să o lăsăm pe Patricia să vă povestească mai multe, poate în felul acesta inspirăm cât mai mulți oameni să-i urmeze exemplul:

1. Ce te-a făcut să te îndrepți spre arhitectura umanitară?

La începutul facultății nu știam exact ce e arhitectura umanitară, dar am simțit mereu că îmi plac construcțiile al căror design incorporează materiale naturale. Și apoi văzut câteva intervenții izolate ale unor arhitecți care lucrau cu comunitățile și foloseau tocmai aceste materiale naturale (pământ, lemn, bambus). Am simțit pentru prima dată ceea ce vreau să fac. Deja după o lună eram în Vietnam lucrând la primul proiect.

Apoi am fost în Maroc unde am stat într-un sat care jumătate era mâncat de deșert. Nu aveau apă, electricitate, nu aveau toate lucrurile pe care noi le primim de-a gata într-un oraș. Și atunci, te trezești cu 20 de oameni întrebându-vă: Ce facem acum? Trebuie să te descurci cu ce ai acolo. A fost suprinzător pentru mine să văd case de 2-3 etaje realizate din pământ. Tot sătucul acela era construit doar din pământ.

După aceea am mers în India, dar nu pentru un proiect umanitar, ci pentru un internship. Acolo am stat câteva luni și am avut parte de momente care m-au marcat psihologic și au contribuit puternic la dezvoltarea mea personală și profesională. Am ieșit din zona mea de confort. 

Înveți să trăiești ca un localnic, să dormi, să mănânci ca un localnic. Am întâlnit mulți oameni cu aceeași perspectivă ca mine, care voiau să ajute comunitățile, iar asta mi-a întărit credința că e calea pe care trebuie să merg.

Arhitect

2. Poți să ne spui pe scurt ce ai învățat în urma experienței din India?

În India am plecat cu bursă și trebuia să stau 6 luni. La un moment dat s-au făcut 3, fiindcă am vrut să mă întorc la facultate. Dar după 40 de zile am plecat din birou, fiindcă nu mă regăseam în ceea ce făceam. Am zis că nu vreau să fiu încă un arhitect sau designer care muncește pentru cei bogați. Nu am vrut să adâncesc și mai tare diferența dintre bogați și săraci, fiindcă celor din urmă nu li se dă dreptul la arhitectură și am vrut să fac ceva și pentru ei. Și-atunci am plecat din acel birou și m-am dedicat studiului personal.

Așa am descoperit un oraș ideal cu arhitectură modestă, dar inovatoare. Se numește Auroville și e în partea sudică a Indiei. Acolo am avut plăcerea să descopăr unul dintre cele mai bune centre de cercetare a pământului și a bambusului ca material de construcție, dar și proiecte de cercetare alternative.

Arhitect”

3. Ce le-ai spune celor care doresc să contribuie la ajutarea unor comunități?

Le-aș spune că e foarte mare nevoie de ei. E foarte important pentru o stare generală de bine în lume să se ridice și comunitățile de jos. Nu trebuie să se dezvolte doar elita, trebuie să aspirăm la progres general, fiindcă altfel o mare parte rămân în zona sărăciei extreme. De exemplu, în India sunt o parte foarte, foarte bogați și o parte foarte, foarte săraci. Toată lumea trebuie să aibă dreptul ala arhitectură și la un trai decent, respectiv la un acoperiș deasupra capului și la educație.

4. Cum te-au schimbat aceste experiențe pe tine ca persoană?

În primul rând, sunt mult mai atentă la persoanele din jurul meu. Am învățat să renunț la ego, încă mai am de lucrat la partea asta, dar dezvoltarea o simt foarte mult.  Consum cât mai puțin, fiindcă mă gândesc mereu la mediul înconjurător. Am învățat să fiu mai serioasă, să încerc să descopăr lucruri noi și, cel mai important, să accept să greșesc, să o iau de la capăt de câte ori este nevoie ca să am satisfacția rezultatului. Și să fiu mai tolerantă și respectuasă cu religiile și tradițiile locului.

Arhitect

5. Care e satisfacția cea mai mare când iei parte la o astfel de acțiune?

Legăturile dintre oameni. Una este să fii într-un oraș cu o grămadă de surse de divertisment și una e să fii într-o comunitate unde nu ai electricitate, wi-fi, muzică. Atunci începi să redecoperi bucuriile de bază: te apuci să inventezi jocuri și ajungi să lucrezi alături de colegi mult mai bine.

Iar la sfârșit, satisfacția cea mai mare e când vezi că din mâinile tale a ieșit ceva care are o utilitate pentru alți oameni.

6. Acum te pregătești să pleci în Tanzania. Cum ai ajuns să faci parte din acest proiect? 

Prin Nka Foundation am primit această șansă. După ce directorul mi-a văzut proiectele și am stat de vorba, m-a întrebat dacă vreau să conduc un proiect în Tanzania. Pentru mine a fost „Wow”, fiindcă e o țară în care îmi doresc de mult să ajung, iar acesta e primul proiect complex, cu o mulțime de provocări, dar și impact social, de care m-am ocupat cap-coadă. După ce m-am documentat, m-am apucat de design, cum face orice arhitect la început. Dar mi-am dat seama că trebuie să mă opresc, fiindcă nu așa vreau să lucrez. Am realizat că trebuie să înțeleg contextul și nevoile oamenilor. Vreau să fie un proiect participativ, în care oamenii să-și exprime părerea, fiindcă pentru ei e acea construcție, nu pentru mine.

7. Mai aveți nevoie de voluntari? 

Nu suntem foarte mulți, dar suntem foarte entuziasmați. Mai avem nevoie de donații și de voluntari, mai exact, de oameni care să pună pasiune și să creadă în proiectul ăsta, dar e greu din toate punctele de vedere: fizic, psihic și material pentru că implică și costuri din partea participanților. Am oameni în echipă care în fiecare zi îmi zic „Patricia, abia aștept să mergem!”.

Entuziasmul ține și de foame, și de sete și de durere și de tot.

Intervențiile astea pe care le facem noi nu schimbă lumea la nivel global, dar oferă un exemplu. Fac oamenii să spună: Uite, au putut. Cu bani puțini, dar au reușit să facă o diferență.

Arhitect

8. De ce crezi că o să-ți fie cel mai dor cât timp ești plecată?

Nu mă atașez de lucruri și persoane, dar îmi place acasă la mine, Știu că plec doar pentru trei luni, iar asta mă face să apreciez și mai mult oamenii care mă așteaptă acasă. O să-mi fie dor de familie, de prieteni, dar o să primesc altceva în schimb: cunoaștere, dezvoltare.

 

Dacă v-a făcut cu ochiul ideea unei experiențe personală de neuitat în Tanzania, aflați că încă mai sunt locuri disponible. Plecarea are loc pe 31 octombrie, iar proiectul durează trei luni. Pentru mai multe detalii, dați un mail la adresa erimescupatricia@yahoo.com.

În cazul în care vi se pare o inițiativă demnă de admirat și vreți să știți că ați contribuit și voi la schimbarea în bine de care vor avea parte acei oameni, puteți dona aici peindiegogo.com orice sumă care credeți că ar ajuta.

 

VIA kissfm.ro