Lansare publicație „Caietele restaurării 2014”

Cel de-al treilea număr al publicației Asociației Art Conservation Support, ”Caietele restaurării 2014”, este pregătit pentru a se întâlnii cu cititorii.

 Lansare publicație „Caietele restaurării 2014”

 

 

 

 

 
Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, începând cu ora 11, la Muzeul Țăranului Român, Clubul Țăranului, va fi organizată lansarea numărului din 2014 al publicației ”Caietele restaurării” – o nouă culegere de texte despre conservarea și restaurarea patrimoniului cultural: monumente, fortificații și componente artistice; o incursiune în deslușirea tehnicilor de execuție, înțelegerea materialelor, a stilurilor în pictură și a programelor iconografice, un număr bazat în principal pe analiza operelor de patrimoniu din piatră.
În cadrul evenimentului de lansare vor fi prezentate două studii de caz, restaurări exemplare, de curând finalizate, lucrări incluse în ”Caietele restaurării 2014”. Cei interesați pot astfel să adreseze întrebări direct specialiștilor coordonatori ai lucrărilor la monumente: dr. Iulian Olteanu – Templul Coral Evreiesc, dr. Ioan Darida – Biserica din Topoloveni.
La eveniment și la discuții vor participa autori ai articolelor, specialiști restauratori, arhitecți, istorici de artă, biologi, chimiști, cercetători investigații. ”Caietele restaurării 2014” conțin 256 pagini color, structurate în peste 20 de articole, cu circa 30 autori. Sunt analizate opere de patrimoniu mobil și imobil reprezentate prin ctitorii din București, Sibiu, Dragomirna și Voroneț (Suceava), Agapia (Neamț), Cormaia (Bistrița Năsăud), Topoloveni și Băjești (Argeș), Potlogi (Dâmbovița), Berca
(Buzău), Tg. Horezu (Vâlcea), ș.a. Cuprinsul publicației și mai multe detalii pot fi găsite pe http://acs.org.ro/ro/editura-acs/378-caietele-restaurarii-2014

Prin ”Caietele restaurării” ne dorim o colaborare mai strânsă între specialiști, încurajarea formării echipelor interdisciplinare, intervenții mai bine documentate și mai atent realizate, informarea tinerilor, viitori specialiști, dar și a beneficiarilor, și, prin acestea, o soartă mai bună pentru patrimoniul cultural construit din România.

Partenerii proiectului sunt: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca, Ordinul Arhitecților din România. Publicația beneficiază de sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul de Arhitectură.
Despre Asociaţia Art Conservation Support

Potrivit scopului şi misiunii sale, Asociaţia Art Conservation Support contribuie la promovarea şi protejarea patrimoniului cultural mobil şi imobil; la susţinerea activităţilor de conservare – restaurare a operelor de artă. Asociaţia se bazează pe experinţa de decenii a membrilor săi, specialişti şi experţi în domeniul conservării patrimoniului cultural.