Schița originală a Coloanei Infinite desenată de Brâncuși expusă în public pentru prima dată 

 Coloana Infinita_Foto credit_Ovidiu Micsa

ART ENCOUNTERS

Aparență și esență

Timișoara | Arad, 3-31 octombrie 2015

 

 Prima schiță a Coloanei Infinite desenată de Constantin Brâncuși e arătată în public pentru prima dată la Timișoara în cadrul Art Encounters, datorită generozității D-nei Sorana Georgescu-Gorjan care a împrumutat-o organizatorilor evenimentului în acest scop. Aceasta reprezintă reperul expoziției „Șiruri secvențiale” de la Muzeul de Artă unde toate exponatele fac referință la Coloana Infinită. Datând din august 1937, schița monumentului, împreună cu câteva siluete de plopi, este desenată în cerneală pe o fotografie reprezentând fundalul viitorului amplasament din Târgu-Jiu. În schiță, Coloana are cu trei elemente mai puțin decât în realitate, ea având rolul de a marca locul.

 

Fotografia de mărime mică  (9×6 cm) este parte din arhiva d-nei Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, autorul concepției tehnice și coordonatorul construcției coloanei monumentale. Schița, dăruită inginerului, a fost păstrată în familie împreună cu corespondența din timpul construcției monumentului, dintre inginer și sculptorul care se afla la Paris.  Imaginea, mărită, a fost reprodusă de nenumărate ori, dar fotografia originală cu schița nu a fost niciodată expusă în public, deși a mai fost solicitată la expoziții în țară sau străinătate încă din anii `70 când Ministerul Culturii nu a aprobat trimiterea acesteia peste hotare.

 

D-na Sorana Georgescu-Gorjan declară: „Schița, dăruită de către Brâncuși tatălui meu, a fost păstrată în familie cu sfințenie.  Imaginea, mărită, a fost reprodusă de nenumărate ori. Fotografia cu schița nu a fost însă niciodată expusă în public. Evenimentele găzduite de Art Encounters reprezintă o premieră din acest punct de vedere.” 

 

Constantin Brâncuși a visat încă din 1907 să realizeze monumente de mari dimensiuni.  Astfel, coloane fără sfârșit brâncușiene au fost cioplite în lemn încă din 1917, dar proiectul avea să devină o realitate doar în 1938 la Târgu-Jiu.

 

Brâncuși a fost preocupat de locul în care urma să fie plasată coloana și a găsit că locul potrivit era un platou în partea de răsărit a orașului Târgu-Jiu pe care sculptorul l-a numit „Târgul fânului”. La sfârșitul lui iulie 1937 l-a convocat pe inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan să-i arate locul. Inginerul a fixat pe peliculă imaginea pieței care avea să constituie fondul schițe originale a Coloanei Infinite de la Târgu-Jiu, desenată de mâna sculptorului, aceasta devenind prima imagine a coloanei situată în propriul ei cadru.

 

CONTACT:
Oana Romocea
T. +40 730311949 | Email:oana@artencounters.ro
FB:www.facebook.com/timisoaraartencounters

Official website of the Art Encounters : www.artencounters.ro 

Official hashtag: #nevedemlatimisoara #descoperaarta

 

Despre Art Encounters

Art Ecounters e conceput ca un dialog între arta contemporană românească și contextul internațional actual, dialog facilitat de un număr de artiști români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România, cât și în străinătate (Horea Bernea, Ștefan Bertalan, Adrian Ghenie, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Paul Neagu), dar și de artiști străini care fac referire la spațiul românesc în opera lor (Saâdane Afif,  A Kassen, Rosa Barba, Sophia Hultén).

Timp de o lună, orașul Timișoara se va transforma într-o veritabilă galerie de artă contemporană unde peste 100 de artiști își vor expune lucrările în 17 locații diferite, cum ar fi Muzeul de Artă, Memorialul Revoluției,  Sinagoga din Cetate, Halele Timco,  sau Cazarma U, unde 12 galerii de artă contemporană vor prezenta mici expoziții.

Detalii la www.artencounters.ro