Sculptură monumentală în mișcare: de la Liverpool la Baia Mare

 

Nasui collection & gallery, organizație independentă care promovează artiști români contemporani, continuă programul său „Moving Monuments” lansat în 2014. Sculptura monumentală a artistului Bogdan Rața pleacă din St. George’s Hall Liverpool, sit de patrimoniu UNESCO, și ajunge în Piața Cetății Baia Mare, monument istoric.

Evenimentul  de inaugurare  a avut loc în data de  5 mai 2016, între 18.00 și 20.00, în Piața Cetății din Baia Mare, în prezența artistului, curatorului și partenerilor.

Moving-Monuments-autor-Bogdan-Rata_Nasui collection and gallery

Moving-Monuments-autor-Bogdan-Rata_Nasui collection and gallery

 

În cadrul programului „Moving Monuments” al Nasui collection & gallery, care are ca scop producția, prezentarea și itinerarea de lucrări de artă de mari dimensiuni în spații contemporane prestigioase și curajoase, sculptura monumentală a artistului Bogdan Rața se „mută” dintr-un monument istoric – St. George’s Hall Liverpool, într-un altul – Piața Cetății Baia Mare. Proiectul susține candidatura orașului Baia Mare la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

„The Middle Way”, cum este numită lucrarea de mari dimensiuni, a făcut parte din Independents Liverpool Biennial 2014 și a fost amplasată până anul acesta în faţa St. George’s Hall, o clădire din insula muzeelor a centrului orașului Liverpool, ridicată în 1864 şi parte a patrimoniului mondial UNESCO.

În 2016, cu ocazia sărbătoririi a 120 ani de artă la Baia Mare, sculptura monumentală este plasată în perimetrul centrului istoric al municipiului Baia Mare, în Piaţa Cetăţii și Ansamblul „Turnul Ştefan” (sec. XIV), monument istoric, cel mai însemnat obiectiv din oraşul medieval. Aici se regăsesc: Turnul Ştefan (1347), monument istoric, fundaţiile Bisericii Gotice (1347), monument istoric, Biserica Romano – Catolică „Sfânta Treime” a fostei mănăstiri iezuite (1717-1719), monument istoric, Casa Degenfeld (sec. XVI – XVII), monument istoric, fundaţiile Bisericilor Sf. Martin și Sf. Ecaterina, sec. XV – descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice desfăşurate în anul 2012 de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

Lucrarea monumentală: Bogdan Rata, ”The Middle Way”, courtesy Nasui Collection & Gallery

Liverpool 2014

Liverpool 2014

Dimensiuni: 3,5 m înălțime  x  1,5 m  x  0,6 m
Parteneri strategici: Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Baia Mare, Primăria Municipiului Baia Mare

Nasui collection & gallery s-a deschis în 2010 în Bucureşti, România şi a co-produs peste 60 de proiecte internaţionale în cadrul unor prestigioase spaţii şi contexte culturale, unele dintre ele fiind: Bienala de Artă contemporană de la Moscova 2011, Bienala de la Liverpool 2012 şi 2014, Bienala de la Veneţia 2013 sau Manifesta din Sankt Petersburg 2014.

www.cosminnasui.com

https://www.facebook.com/cosmin.nasui

https://twitter.com/cosminnasui

www.linkedin.com/company/nasui-collection-&-gallery

 

Bogdan Rața este artist, are un doctorat în noile materiale în sculptură și predă la Universitatea de Vest Timișoara. Lucrările sale au fost expuse în proiecte curatoriale în centre culturale (cum ar fi Artists’ House Tel Aviv), bienale (Moscow Biennale, Liverpool Biennale, Venice Biennale, Manifesta St. Petersburg) și muzee (precum Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Artă Timișoara sau Muzeul Național de Artă Contemporană București).

Piaţa Cetăţii se află în perimetrul centrului istoric al municipiului Baia Mare, în vecinătatea sudică a Pieţei Libertăţii şi are o suprafaţă totală de 5.233 mp. Piaţa Cetăţii şi Ansamblul  „Turnul Ştefan” reprezintă un monument istoric integrat, compus din Turnul Ştefan, construit în sec. XV, fundaţiile Bisericii Gotice, care datează din 1347, Biserica Romano – Catolică „Sfânta Treime“ a fostei mănăstiri iezuite ( 1717-1719), Casa Degenfeld (sec. XVI – XVII) și fundaţiile Bisericii Sf. Martin (sec. XV) și fundaţiile Bisericii Sf. Martin (sec. XV). Piața Cetății a fost restaurată și inaugurată în 2015.