Sculptură realizată din lichide de către un cercetător român. Semne grafice similare ideogramelor japoneze găsite în Transilvania– evenimente în Noaptea Albă a Muzeelor și Romanian Design Week la București

 

 

 

PostModernism Museum – centru cultural independent recent deschis și Nasui collection & gallery prezintă la București proiecte inedite de cultură contemporană: Cimatica – geometria lichidelor și Dangale, semne caligrafice săsești asemănătoare ideogramelor japoneze.

 

În cadrul expoziției ”TOHOKU – Through the Eyes of Japanese Photographers / Prin ochii fotografilor japonezi”, PostModernism Museum a invitat un proiect inedit, pregătit de artistul fotograf Lucian Muntean: Dangale, carte unicat și desene care prezintă semne caligrafice săsești folosite de 800 de ani în Transilvania, care seamănă cu ideograme japoneze.

Sculptura realizata din lichide de catre un cercetator roman.  Semne grafice similare ideogramelor japoneze gasite in Transilvania– evenimente in Noaptea Alba a Muzeelor si Romanian Design Week la Bucuresti

Dangale-Lucian-Muntean_Noaptea Alba a Muzeelor 2015

 

 

 

 

 

 

 

 

Cartea prezintă într-o formă grafică, de caligrafie dangalele din 165 de localități din scaunele și districtele săsești din Ardeal. Fiecare pagină conține pe lângă semnul specific și numele localității, scris în limbile română, germană și maghiară. Aceste semne sunt inspirate dintr-o lucrare de la 1826, a lui Carl Franz Koch.

 

Danga, dangale, (DEX) s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corosive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – din turcă danga.

(germană) Siebenbürgische Viehbrandzeichen aus den sächsischen Stühlen und Distrikten

(maghiară) Szarvasmarha márka jele

Tehnica: caligrafie, ilustratie, tuș, acuarelă, colaj, 34x22x4 cm, autor Lucian Muntean, 2012.

Legătorie și copertă Răzvan Supuran, Atelierul de carte @MTR, 2012.

Legătorie japoneză – corp carte, legătorie coptă – coperta, letterpress, gravura în piele, material copertă – piele reciclată  dintr-un șorț de fierar.

 

Prezentarea are loc sâmbătă 16 mai, ora 16.00, în prezența autorului Lucian Muntean, în spațiul PostModernism Museum București. Eveniment pe harta Nopții Albe a Muzeelor.

 

Sculptura realizata din lichide de catre un cercetator roman.  Semne grafice similare ideogramelor japoneze gasite in Transilvania– evenimente in Noaptea Alba a Muzeelor si Romanian Design Week la Bucuresti

Kelemen-Romanian Design Week 2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Expoziția„Cymatics: când sunetul întâlnește materia” a artistului Gabriel Kelemen, pregatită de Nasui collection & gallery la București, se compune în patru faze, fiecare corespunzând cu diferite abordări în cercetare ale lui Kelemen: desen, sculptură, digigraphie și video. Studiul geometriei lichidelor și a undelor staționare este în centrul preocupărilor artistului și cercetătorului Gabriel Kelemen de 15 ani. Rezultatele acestor cercetări sunt de fapt obiecte de „artă generativă”.

Evenimentul din 16 mai 2015 numit „Curators Talk & prezentare interactivă despre Cimatica” constă dintr-o discuție despre Cymatics, artă generativă, sculptura ca design susținută de curatori selectați și dintr-o prezentare a materialului TED al lui Evan Grant: Făcând sunetul vizibil prin intermediul Cymaticii.

Cymatics: fenomene care apar atunci cand tonul și sunetul întâlnesc substanța / materia

 

Prezentarea are loc sâmbătă 16 mai, ora 18.00, în spațiul Nasui coolection & gallery, București. Eveniment pe harta Romanian Design Week.

 

Adresa pentru ambele evenimente: SWAN Technology Park, Kingston Building, Sos. București Nord nr. 15-23, Pipera

 

//////

 

Asociația PostModernism Museum (PMM) din București promovează fenomenul culturii contemporane în rândul publicului larg și îi conferă valoare și vizibilitate la nivel național și internațional. Implementând unul dintre obiectivele sale strategice, PMM derulează activitățile centrului cultural de artă și inovație PostModernism Museum, deschis în primavara lui 2015 la București. PMM este un un centru cultural dedicat culturii vizuale contemporane, o instituție educațională, fiind deschis tuturor tipurilor de public. Agenda proiectelor viitoare se poate regăsi pe site-ul posmodernism.ro.

www.postmodernism.ro

https://www.facebook.com/PostModernismMuseum

 

Nasui collection & gallery este un operator cultural ce susține arta contemporană și artiști din România în mediile internaționale. Prezintă lucrări importante ale creației unei selecții atente de artiști contemporani români, în contexte naționale și internaționale favorabile.

Promovează cultural și investițional artiști care lucrează în artele vizuale contemporane: pictură, sculptură, fotografie, performance, cercetare și inovație.

Nasui colectie & galerie se deschide în decembrie 2010 și organizează proiecte în diverse contexte culturale prestigioase cum ar fi Bienala de artă contemporană de la Moscova 2011, Independents Liverpool Biennial 2012 si 2014, Bienala de la Veneția 2013, Manifesta St. Petersburg 2014.

www.cosminnasui.com

https://www.facebook.com/cosmin.nasui

https://twitter.com/cosminnasui

www.linkedin.com/company/nasui-collection-&-gallery