Zilele Arhitecturii – Creative Research 20 – 26 Iunie 2016 Cluj-Napoca

 

E timpul pentru o nouă etapă în dezvoltarea manifestărilor noastre arhitecturale!

7 zile de evenimente culturale: proiecte ambiţioase şi inovative ale studenţilor arhitecţi, conferinţe şi dezbateri, workshopuri şi evenimente în stradă, expoziţii, concerte şi petreceri în locaţii inedite.

Dezbatere2015

Dezbatere2015

Zilele Arhitecturii – este o manifestare menită să promoveze importanța arhitecturii în viața de zi cu zi făcând posibil ca ea să fie cunoscută și asumată de reprezentați din cele mai diverse domenii precum și de publicul larg. Ediția 2016 a Zilelor Arhitecturii se va desfășura în perioada 20-26 Iunie.

Odată ce am pus bazele ideilor noastre în cadrul ediției Zilelor Arhitecturii 2015 – Building Roots putem să ne îndreptăm atenția spre un domeniu al arhitecturii mai puțin explorat de către noi, studenții, și anume cercetarea. Este vorba mai exact despre cercetarea studențească prin intermediul practicii creative. Vedem, observăm, simțim, ne documentăm, asimilăm. Dar cum putem face asta cât mai bine? Noi credem că răspunsul se află în experiment, în creație, în încercări, fie ele reușite sau nu. Practica este cea care aduce cel mai mare aport la dezvoltarea noastră și la dezvoltarea comunității în care trăim. Propunem astfel o alternativă, o posibilitate de cercetare, dezvoltare, inovație și creație prin intermediul noii ediții a Zilelor Arhitecturii 2016 – Creative Research.

 

HabitatGheorgheni2015

HabitatGheorgheni2015

InvitatiConferinte2015

InvitatiConferinte2015

PresedintedespreZA

PresedintedespreZA

SiglaZileleArhitecturii

SiglaZileleArhitecturii

 

 

După cum știți, evenimentul Zilele Arhitecturii are o istorie îndelungată, fiind prima manifestare arhitecturală de tip eveniment din România, fiind una bienală, prima ediție având loc în 2003. Însă anul acesta am decis să facem o schimbare, de ce? Președintele AStA Cluj Darius Bogdan motivează că ”Am ales să mutăm data și anul în care se va desfășura evenimentul pentru a putea asigura parteneriate în premieră între AStA – Asociația Studenților Arhitecți Cluj, Zaha Hadid Architects și Odico. Parteneriat foarte important pentru Asociația noastră deoarece vrem sa aducem ceva nou în Cluj și chiar în România, mai exact prima construcție în parteneriat cu Zaha Hadid Architects. În acest fel avem și avantajul timpului câștigat pentru a stabili și a dezvolta parteneriatul, atelierele împreună cu studenții, construcția dar și pentru a realiza partea de fundraising într-un mod profesionist. De asemenea ne propunem ca avenimentul Zilele Arhitecturii sau pe scurt, ZA, să continue pe o periadă mai lungă de timp, nu doar o saptamână la sfârșitul anului universitar. Vrem să dezvoltăm și evenimentele pe care le avem în cadrul asociației sub acest brand, Zilele Arhitecturii proudly made by A.StA. Cluj.”

De la activarea spațiilor demult uitate, în urma unor lungi cercetări, cum ar fi continuarea deja-cunoscutul proiect Habitat Gheorgheni , la asimilarea și perfecționarea cunoștințelor participând la Conferințe cu arhitecți și personalități de seamă, sau de la participarea în ateliere de creație și implementare a ultimelor tehnologii arhitecturale și structurale alături de Zaha Hadid Architects , până la adoptarea unui atelier din cadrul Someș Delivery, totul ține de creativitatea proprie, de inovație și de conștientizarea importanței arhitecturii în viața de zi cu zi. Alătură-te nouă și fă parte din următoarea etapă a manifestărilor arhitecturale studențești!